Din Aventurile Pupăcioșilor prin Ținutul Vrancei

Advertisements

Interviu: Alexandra Antochi

Începând cu acest interviu, inaugurăm o rubrică nouă pe site-ul www.invrancea.ro, „Interviuri în Vrancea”, rubrică pe care sperăm să o urmăriți în mod constant și care să vă trezească interesul! Dacă știți oameni faini din ținutul Vrancei, care nu sunt extrem de bine cunoscuți, oameni pe care vreți să-i promovați sincer, din suflet, nu ezitați să ne contactați și să ne scrieți despre aceste persoane! Vă ajutăm cu drag!

Acest prim interviu o are în centru pe Alexandra ANTOCHI (pe scurt Ale’) [multe mămici o știu deja], o persoană minunată, sensibilă, extrem de muncitoare, așa cum ne place nouă, o mamă care iubește și știe să lucreze cu copiii, dăruindu-le, la fiecare atelier pe care-l organizează, clipe de neuitat în care îmbină cu foarte multă ușurință lucrul manual cu sfaturile copilărești, cu poveștile, bucuriile, ghicitorile, cântecelele, cu zâmbetele de nedescris ale piticilor… Pe cuvânt de cercetași, e o lume magică! Verdictul nostru: testat, apreciat, promovat! Dar, cel mai bine ar fi să o lăsăm pe Alexandra să ne povestească despre activitățile pe care le organizează, să vă ofere cât mai multe informații și, dacă nu ați ajuns până acum la aceste ateliere, sperăm din tot sufletul să o faceți!

Handmade by Ale' Focsani

invrancea.ro: Bună, Ale’! Pentru comunitatea invrancea.ro, povestește-ne cum a început totul, de unde ai avut această idee minunată, cine te-a sprijinit și care au fost primele tale așteptări!

Ale’: Salutare tuturor membrilor comunității invrancea.ro!

Am început din dorința de a face ceva pentru sufletul meu, iar până aici am străbătut multe cărări pline de conștientizări și vindecări.

Toată familia m-a sprijinit, însă vreau sa completez că mama este mâna mea dreaptă: de la pregătirea materialelor pentru un atelier până la terminarea acestuia.

Se spune că nu e în avantajul tău să-ți creezi așteptări, pentru că s-ar putea să nu primești exact ceea ce proiectezi și atunci vei privi cumva suspicios, așa că am lăsat totul să curgă, eu am fost și sunt doar naturală.

invrancea.ro: Ai putea să ne descrii activitățile pe care le faci cu micuții? Cât durează un atelier?

Ale’: Sigur.

Un atelier durează, cu aproximație, o oră și jumătate – în funcție de tipul de activitate ales – și sunt întâlniri creative și recreative: croșetat, cusut, construit, ore de plantat, gătit, vorbim despre emoții și multe altele. Avem și pauze în care învățăm să respirăm corect, facem exerciții de relaxare, dar, uneori, mă las ghidată și de copii și se pare că eu am multe de învățat de la ei, în consecință, sunt foarte deschisă.

Handmade by Ale' Focsani

invrancea.ro: Lucrezi pe grupe de vârstă? Atelierele sunt într-un format mixt sau lucrezi și separat?

Ale’: În principiu, da, lucrez pe grupe de vârstă, însă mai sunt și excepții: atunci când sunt frați sau prieteni foarte buni și doresc să vină împreună la activități.

invrancea.ro: Care crezi că sunt activitățile la care copiii sunt foarte receptivi și de la care au plecat extrem de încântați?

Ale’: Fiecare copil este diferit și fiecare are o pasiune pe care dorește să o dezvolte alături de mine.

invrancea.ro: Pot participa și părinții la aceste activități? Dacă nu, te-ai gândit să faci câteva ateliere părinți-copii?

Ale’: Desigur, pot participa și părinții copiilor de orice vârstă, ceea ce au și făcut.

De asemenea, lucrez și cu copii de la 2 ani, prin conectare părinte – copil, învățăm prin timp special și, pentru un rezultat pozitiv, sper să aibă continuitate și acasă.

invrancea.ro: În urma acestor ateliere, bucuriile tale sunt…

Ale’: Bucuriile mele sunt bucuriile lor.

Eu trăiesc prin ei ceea ce nu am făcut la momentul meu potrivit, eu ma aliniez gândirii lor, sunt alături de ei și cu ei.

invrancea.ro: Care a fost cea mai mare provocare în timpul activităților tale?

Ale’: Provocarea mea cea mai mare a fost și este atunci când vorbim despre emoții negative, pentru că aflu atât de multe din nucleul emoțional al fiecărui copil încât, la sfârșitul atelierului, trebuie să fac un „duș”, să mă curăț de energiile lor acumulate pe parcursul zilei. :))

invrancea.ro: Ce părere ai despre lărgirea spațiului de lucru încercând să faci o serie de activități în sânul naturii?

Ale’: Am o părere minunată, de aceea, urmează surprize, surprize… 🙂

invrancea.ro: Planurile tale de viitor ar fi…

Ale’: Planurile mele de viitor sunt evident extinderea activităților în stilul meu propriu, prin naturalețea și iubirea mea către copii.

invrancea.ro: Spune-ne câteva motive pentru care părinții din Focșani și-ar înscrie copiii la atelierele tale! Ce crezi că ai în plus față de alte persoane/instituții din aceeași branșă?

Ale’: Cineva mi-a spus că este loc pentru toată lumea, așa că spun doar că fiecare copil va ajunge la mine atunci când va avea nevoie de iubirea mea necondiționată, pentru că doar prin iubire lucrez.

invrancea.ro: Îți mulțumim pentru răspunsurile tale minunate și îți dorim succes maxim în toate activitățile pe care le desfășori!

Ale’: Și eu vă mulțumesc pentru întrebări, încredere și aprecieri!

Handmade by Ale Focsani

  • Pagina de FB: Pasiune de copil/Handmade by Ale’
  • Telefon (înscrieri și alte detalii): 0741.076.542

O singură fotografie

“În spatele fiecărei fotografii, în afară de plăcere și bucurie, se află teama, teama de timpul care trece, de vremelnicia lui, teama de a vedea și apoi de a nu mai vedea, de a trăi și apoi de a nu mai trăi, de a fi trăit fără să lași vreo urmă doveditoare, vreo amintire tangibilă; în spatele fiecărei fotografii se află teama de a muri și dovada morții noastre.”
(Laurent GRAFF, “O singură fotografie”)
 

Prin Focșaniul meu

Marea, marea

“Și apoi, mult, mult mai departe, stelele țâșneau și se rostogoleau și piereau, prăvălindu-se tăcut și stingându-se, stele mute, căzătoare, pierite, căzând de nicăieri către nicăieri, într-o inimaginabilă extincție. Și cât de multe erau, de parcă în sfârșit cerul se sfărâma și se desfăcea în bucăți.”
Marea, marea
“Stele dincolo de stele și stele dincolo de stele dincolo de stele, până când nu le mai despărțea nimic, nimic nu mai era îndărătul lor, decât pulbere aurie de stele, și nici un spațiu, nici o lumină, nimic decât stele. Luna dispăruse. Apa plescăia mai sus, mai aproape, atingând atât de gingaș stânca, încât se propaga doar ca o vibrație. Marea, supunându-se stelelor, se scufundase în întuneric. Iar stelele păreau să se miște, și aproape că percepeai rotația cerurilor ca pe un fel de trosnet vast, numai că acum nu se mai întâmpla nimic, nici țâșniri de stele, nici prăbușiri de stele pe care simțurile omenești să le poată sesiza sau măcar concepe. Totul era mișcare, totul era schimbare, și acestea erau, într-un fel, vizibile și totuși inimaginabile. Iar eu nu mai eram eu, ci ceva țintuit pe jos ca un atom, un atom dintr-un atom, un spectator în mod necesar captiv, o oglindă minusculă în care toate se aureolau nepăsător, pe măsură ce frământau și clocoteau în nemișcare, aur după aur după aur.”
Iris MURDOCH, Marea, marea, Ed. Polirom, Iași, 2003, traducere Antoaneta Ralian, pp. 203-204.

Toamnă prin Focșaniul meu

 

From Rome with Love (2)

From Rome with Love (1)